Roxana Nicolae

Vicepreședinte Național pentru Afaceri Interne

EMAIL: [email protected]

Roxana este Vicepreședintele Național pentru Afaceri Interne al Asociației Tineretul ONU din România. Ea are 22 de ani și este absolventă în Relații Internaționale în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, dar și Management în cadrul Academiei de Studii Economice din București. În prezent, urmează programul de Masterat Security and Diplomacy la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

A început să facă voluntariat încă din școala generală, iar de atunci a căpătat experiență în organizarea de proiecte. S-a alăturat Asociației Tineretul ONU din România în anul 2018, coordonând de atunci numeroase departamente atât în cadrul proiectelor naționale, cât și în cele locale. Roxana este interesată de diplomație și relații externe. Pentru a aprofunda cunoștințele și pentru dezvoltarea sa personală și profesională ea a făcut un internship la Ministerul Afacerilor Externe și altul la Parlamentul României în perioada Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, a participat la activități organizate în cadrul Ambasadelor și la diferite întâlniri tematice cu ambasadori și consuli. Roxana își dorește sa împărtășească cu voi din experiențele și interesele ei și să învățați împreună. Aceasta știe că va urma drumul diplomației, de aceea urmează studiile masterului pe securitate și diplomație. Diplomația te obligă la foarte multă responsabilitate, cunoaștere, muncă și perseverență.

Roxana consideră că schimbările sociale într-un ritm accelerat de la nivel global cu siguranță reprezintă un subiect de interes pentru noi toți și ne obliga sa ne adaptam într-un ritm alert, de aceea doar împreuna putem găsi soluții. Oamenii puternici sunt oamenii receptivi la nou.